Dr. Roxana Nedelcu

Dr. Roxana Nedelcu

medic specialist dermatologie-venerologie
Sunt dr Roxana Nedelcu, medic specialist dermatovenerolog si asistent universitar la disciplina fiziopatologie a Universitatii de Medicina si Farmacie “Carol Davila”, din Bucuresti. Am absolvit Facultatea de Medicină Generală a aceleiasi universitati in 2008. În 2013, mi-am încheiat rezidentiatul în dermatologie la Spitalul Clinic Colentina, devenind medic specialist si mi-am sustinut teza de doctorat.

Mi-am completat pregătirea medicală cu stagii efectuate în spitale universitare din alte tări (Spitalul Universitar Henri Mondor din Paris, Spitalul Universitar San Martino din Genova), precum si cu participarea la cursuri nationale si internationale (Spitalul AKH din Viena, Universitatea Medicală Paracelsus din Salzburg).
În prezent, îmi continui activitatea clinică medicală în cadrul Clinicii de Dermatologie Hebra, sunt implicată în studii de cercetare postdoctorală cu privire la cancerul de piele si îmi desfăsor activitatea didactică în cadrul Institutului National de Boli Infectioase „Matei Bals”.

Încerc să le ofer pacientilor mei informatii si tratamente fundamentate stiintific, explicatii cât mai pertinente si utile, la standarde medicale ridicate. Tin cont de părerea si particularitătile bolii fiecărui pacient, încât conduita terapeutică aleasă să fie optimă pentru fiecare caz.
PROCEDURI REALIZATE
PROGRAM CONSULTATII
LUNI
MARTI
MIERCURI
JOI
VINERI
-
9.30 - 11.30

day1
day2
day3
day4
day5
-
9.30 - 11.30
-
-
-
PROGRAMEAZA-TE ACUM!
Esti interesat de una din procedurile realizate in clinica noastra, insa nu ai timp sa te documentezi pentru ce specializare sa te programezi?
Nu-i nimic: lasa-ne cateva informatii despre tine si unul din consultantii nostri te va ghida spre ce ai nevoie.