Pentru ce poate fi recomandat?
Microneedlingul cu Axion® poate fi utilizat pentru îmbunătățirea:
- texturii și uniformității pielii;
- porilor dilatați;
- ridurilor fine și semnelor de fotoîmbătrânire;
- cicatricilor post-acneice;
- aspectului tern și lipsei de luminozitate;
- fermității și densității pielii.
Protocolul este personalizat în funcție de caracteristicile pielii și de obiectivul tratamentului.
Cum se desfășoară o ședință?
1. Evaluarea pielii
Înaintea tratamentului este evaluată starea pielii și sunt stabilite zonele care urmează să fie tratate, precum și parametrii potriviți pentru fiecare pacient.
2. Curățarea și pregătirea pielii
Pielea este demachiată, curățată și pregătită corespunzător pentru procedură.
3. Tratamentul cu Axion®
Dispozitivul este trecut controlat pe zonele tratate. Microacele creează microcanale fine și controlate la nivelul pielii, în timp ce soluția profesională selectată este distribuită automat prin dispozitiv. Profunzimea, viteza și cantitatea de produs pot fi ajustate în funcție de zona tratată și de indicație.
4. LED roșu 630 nm
LED-ul roșu integrat în Axion® acționează în cadrul protocolului și susține procesele naturale de reparare și regenerare ale pielii.
5. Îngrijirea post-procedură
La finalul ședinței se aplică produsele recomandate pentru calmarea și hidratarea pielii și se oferă indicații personalizate pentru îngrijirea la domiciliu și protecția solară.
Cât durează o ședință?
Durata variază în funcție de zona tratată și de protocolul ales. Pentru tratamentele faciale, o ședință poate dura aproximativ 30 de minute, în funcție de etapele incluse în protocol.
Cum arată pielea după tratament?
Imediat după procedură, pielea poate prezenta roșeață, o ușoară senzație de căldură sau sensibilitate, asemănătoare unei reacții post-solare ușoare. Intensitatea reacției depinde de profunzimea tratamentului și de sensibilitatea individuală a pielii.
În general, roșeața se diminuează progresiv în 24–48 de ore, însă perioada de recuperare poate varia de la o persoană la alta și în funcție de intensitatea protocolului. Pot apărea temporar senzație de uscăciune, sensibilitate sau descuamare fină.
Există timp de recuperare?
Timpul de recuperare este redus, iar majoritatea pacienților își pot relua activitățile obișnuite rapid. În primele zile este importantă evitarea expunerii la soare, a produselor iritante și respectarea recomandărilor primite după procedură.
Protecția solară este esențială după tratament.
Când apar rezultatele?
Pielea poate părea mai luminoasă și mai uniformă încă după prima ședință, însă rezultatele se dezvoltă progresiv pe măsură ce sunt activate procesele naturale de regenerare și producția de colagen și elastină.
În funcție de indicație, pot fi recomandate mai multe ședințe, efectuate la intervale stabilite individual de medic. Rezultatele se pot îmbunătăți progresiv pe parcursul lunilor următoare.
De ce Axion®?
Axion® oferă avantajul unei abordări integrate: microcanale + distribuirea controlată a activelor + LED roșu 630 nm, într-un singur protocol. Această combinație permite adaptarea tratamentului la nevoile fiecărei pieli și urmărește stimularea regenerării cutanate și îmbunătățirea progresivă a calității pielii.
Axion® de la mesoestetic® este un dispozitiv profesional de ultimă generație pentru microneedling, conceput pentru a stimula procesele naturale de regenerare ale pielii și producția de colagen și elastină.
Tehnologia Axion® combină, în timpul aceleiași proceduri, crearea controlată de microcanale, distribuirea automatizată a soluției tratante și LED-ul roșu de 630 nm. Astfel, ingredientele active sunt distribuite concomitent cu realizarea microcanalelor, iar LED-ul roșu susține procesele naturale de reparare ale pielii.