Probleme frecvente ale pielii pe timp de iarna

In sezonul rece, mentinerea sanatatii pielii devine o adevarata provocare. Temperaturile mici si umiditatea scazuta, trecerea frecventa de la aerul cald din interior la frigul si vantul aspru si rece de afara pot cauza probleme dermatologie diverse, de la uscarea minora pana la cazuri de uscare severa, in care fisuri ale pielii sangereaza.
O piele uscata, crapata sau iritata nu doar ca arata inestetic, dar este mai predispusa la infectii spre deosebire de o piele sanatoasa. Din acest motiv, in aceasta perioada pielea are nevoie de grija si atentie suplimentara, iar ritualul de ingrijire trebuie adaptat anotimpului in care ne aflam, cu scopul de a stimula imunitatea organismului.

Cei care se confrunta cu afectiuni de sezon ale pielii pot lua unele masuri pentru a minimiza disconfortul si, in unele cazuri pentru a elimina complet problema.

Pielea uscata nu reprezinta o problema medicala serioasa, dar poate cauza disconfort si poate fi inestetica. In unele cazuri, pielea uscata poate prezenta chiar si crapaturi, roseata, mancarime, si, eventual, chiar sangerari. Acest lucru este frecvent intalnit la pielea de pe maini si pe degete, mai ales daca sunt folosite sapunuri care usuca si apa calda pe tot parcursul zilei. Pentru a se feri de inflamatie si prurit, cei care se confrunta cu aceasta problema ar trebui sa aplice o crema puternic hidratanta, dupa care sa acopere mainile sau picioarele cu manusi sau sosete. O crema pe baza de cortizon va atenua, de asemenea, mancarimea, prevenind infectia.

Buzele sunt si ele expuse pe timpul sezonului rece la vant aspru, lapovita, ploaie sau zapada si adesea devin crapate, se pot si coji sau prezinta cruste, aratand inestetic. Acest lucru se intampla pentru ca buzele nu secreta uleiuri care le-ar putea hidrata, insa si aceasta problema poate fi tratata cu usurinta. In primul rand, este recomandata exfolierea buzelor cu ajutorul unei periute de dinti pentru a elimina pielea moarta, uscata. Pasul urmator este aplicarea unui balsam de buze, de preferat unul care contine uleiuri naturale din plante, ceruri naturale cum ar fi ceara de albine si untul de shea.

Desi nu ne-am astepta, arsurile solare reprezinta si ele o problema frecventa a pielii in zilele de iarna, deoarece de multe ori neglijam importanta aplicarii de protectie solara chiar si in sezonul rece. Expunerea la razele solare poate cauza cancer de piele, riduri si alte probleme de piele, astfel incat este important sa aplicam protectia solara in timpul iernii la fel cum facem si in timpul verii. Aplicarea regulata de protectie solara va preveni arsurile solare, dar si aparitia ridurilor, a petelor de varsta si, desigur, a cancerului de piele.

Temperaturile scazute si nivelul redus de umiditate pe timp de iarna creste riscul episoadelor acute de eczema. Este imperios necesar sa ne hidratam mainile si sa folosim manusi inainte de a iesi in aer liber, dar sa renuntam la ele daca ne incalzim prea tare. Transpiratia acumulata in interiorul manusilor poate provoca mancarime. La fel, evitati sa va imbracati prea mult, caci transpiratia excesiva poate provoca simptome de eczema, si renuntati la obiectele vestimentare ude din acelasi motiv. Manusile, pantofii, sosetele, palariile si articole de imbracaminte exterioara toate se pot uda repede din cauza zapezii si a ploii. Nu lasati pielea sa se afle in contact cu hainele umede.

Din fericire majoritatea problemelor pielii uscate determinate de factori de mediu pot fi controlate partial sau in intregime. Problemele dermatologice mai severe necesita un consult de specialitate, iar pentru prevenirea lor trebuie sa tinem minte trei lucruri esentiale: folosirea cremelor hidratante, evitarea apei fierbinti si a sapunurilor care usuca.

PROGRAMEAZA-TE ACUM!
Esti interesat de una din procedurile realizate in clinica noastra, insa nu ai timp sa te documentezi pentru ce specializare sa te programezi?
Nu-i nimic: lasa-ne cateva informatii despre tine si unul din consultantii nostri te va ghida spre ce ai nevoie.