Tot ce ti-ai dori sa stii despre microdermabraziune

Foarte multi dintre noi suntem familiarizati macar din auzite cu privire la microdermabraziune, care este in fapt un tratament de exfoliere a pielii, recomandat a fi efectuat numai intr-un spatiu dotat in acest sens si sub supravegherea unui specialist.

Indiferent daca doar am auzit despre microdermabraziune, daca am si incercat-o, daca am vazut rezultatele pe chipul altei persoane sau poate doar am citit informatii pe acest subiect, cu siguranta ca am retinut despre aceasta procedura de estetica faciala ca foloseste pulbere de diamante sau cristale pentru a reda tenului luminozitatea, reducand semnele imbatranirii pielii intr-un mod rapid, eficient, non invaziv.

La intrebarea: “Ce parere aveti despre microdermabraziune?” vom obtine raspunsuri de genul:  “Nu am observat nici o schimbare..” de la pacientii care se asteapta la un viraj miraculos spre un “look hollywoodian” dupa o prezentare la dermatolog si o singura procedura minim invaziva, “Merge! imi place senzatia de catifelare si prospetime” vor spune pacientii care au efectuat cateva sedinte consecutive, “Nu stiu cum de nu am incercat-o mai demult. Per total mi-a depasit asteptarile!” vom afla de la pacientii care au rabdare si adera la un tratament periodic, combinat cu alte tratamente hidratante, depigmentante, de rejuvenare, impotriva imbatranirii sau acneei.

Pentru ca v-am trezit cu siguranta interesul, in continuare va vom prezenta informatii pertinente si bazate pe dovezi cu privire la microdermabraziune, pentru a va putea face o idee justa cu privire la beneficiile acestui tratament si a cantari – avand date corecte din punct de vedere stiintific – daca tenul dumneavoastra este un candidat potrivit pentru efectuarea procedurii.

Cum se desfasoara microdermabraziunea
Microdermabraziunea este o exfoliere de profunzime si agresivitate variata, dirijata in functie de particularitatile tenului pacientului. Se realizeaza cu ajutorul unei piese de mana care exercita o presiune negativa la nivelul pielii care este “micro-bombardata” de cristale sau diamante de dimensiuni microscopice. Ca urmare, celulele moarte de pe suprafata pielii sau “corneocitele” sunt detasate, iar odata cu aceste celule de suprafata sunt eliminate si particule straine pielii, excesul de creme, grasimile care blocheaza porii si adera de celulele stratului de suprafata a pielii si o impiedica sa se refaca uniform. Rezultatul unei singure sedinte este o curatare profunda, iar consecinta sedintelor repetate este o stimulare a ciclului de innoire natural al pielii care continua sa functioneze fara a fi “blocat” de mesaje negative de la suprafata incarcata cu diverse impuritati si celule moarte. Totodata, in afara de exfoliere, la urmarea tratamentului de microdermabraziune beneficiem si de o stimulare a vascularizatiei zonei tratate si a productiei de colagen in stratul mijlociu a pielii, dar numai dupa sedinte multiple.

Cat de des pot repeta tratamentul?
Microdermabraziunea se poate efectua cel mai frecvent saptamanal si pana la o data la opt saptamani, in functie de toleranta pielii si efectele cosmetice dorite. Multe persoane aleg sa inceapa cu un tratament pe saptamana, timp de trei sesiuni, urmand apoi sa treaca la un regim de intretinere lunara.

Aceasta periodicitate este recomandata deoarece, de obicei, pielea umana se regenereaza la intervale de aproximativ 30 de zile, astfel incat imbunatatirea pielii prin microdermabraziune este temporara si trebuie sa fie repetata la intervale medii de doua pana la patru saptamani.

Este microdermabraziunea alegerea potrivita pentru tine?
Procedura este pretabila pacientilor care doresc o curatare rapida si o improspatare a tenului pe terment scurt, celor care doresc rejuvenare, un efect anti imbatranire si stergerea ridurilor foarte superficiale pe termen mai indelungat. De cele mai multe ori, este folosita in combinatie cu tratamente antiacneice, fiind utile in special in acneea comedoniana, non inflamatorie, si avand calitati de depigmentare, anti-oxidare si hidratare profunde.

Astfel, persoanele care prezinta linii faciale sau riduri fine, pete de varsta, pete solare, pigmentare inegala, pori infundati, probleme de textura ale pielii sau cicatrici minore sunt buni candidati pentru microdermabraziune, asemeni pacientilor care se confrunta cu rozacee sau acnee. Aceasta procedura simpla, dar eficienta, poate elimina sau imbunatati imperfectiuni si afectiuni ale pielii prin eliminarea stratul superior de celule moarte si deteriorate, aducand la suprafata piele noua, proaspata.

Microdermabraziunea poate fi utilizata pentru a trata acneea si cicatricile pe care aceasta le lasa in urma ei, tratamentul reusind sa elimine sau sa reduca semnificativ aspectul de cicatrizare usoara. Cu toate acestea, in situatia unor cicatrici adanci tratamentul nu va fi in masura sa furnizeze rezultatele dorite, in cazul acestor cicatrici profunde fiind potrivite mai degraba tratamente mai puternice, cum ar fi un peeling chimic, dermabraziune sau tratamentul cu laser.

La randul lor, pacientii care sufera de acnee activa pot beneficia de tratamente de microdermabraziune, care exfoliaza pielea si porii infundati de sebum si reziduri, insa in cazul lor este absolut necesar sfatul unui dermatolog, deoarece actiunea de curatare si eliminare a celulelor pielii poate agrava afectiunea in unele cazuri.

Contraindicatii
Aceasta procedura nu este recomandata persoanelor care prezinta urme adanci, cicatrice cheloide active, leziuni nediagnosticate, un focar de herpes recent, negi pe fata, acnee activa, tulburari ale sistemului auto-imunitar sau care sufera de diabet. De asemenea, nici femeile gravide nu ar trebui sa se supuna microdermabraziunii.

Candidatii care au efectuat un peeling chimic recent sau alta procedura asupra pielii, cum ar fi injectiile cu colagen, trebuie sa astepte doua-trei saptamani inainte de a efectua microdermabraziune. De asemenea, este recomandat ca pacientii care au in vedere acest tratament sa se abtina o perioada de cateva saptamani inainte de la epilarea cu ceara sau bronzarea pielii.

De ce sa aleg aceasta procedura?
Avantajele deosebite ale microdermabraziunii constau in faptul ca tratamentul este nedureros sau foarte putin dureros si necostisitor – comparativ cu alte proceduri estetice. Pacientii isi pot relua activitatile imediat dupa interventie. Trebuie avut in vedere ca procedura nu este una regularizata riguros si poate fi vanduta si efectuata de neprofesionisti, care nu au conostinte despre fiziologia si particularitatile pielii sanatoase sau suferinde si care urmeaza mecanic niste protocoale prestabilite. In maini neexperimentate se poate complica prin aparitia de iritatii severe, infectii, pigmentare.

PROGRAMEAZA-TE ACUM!
Esti interesat de una din procedurile realizate in clinica noastra, insa nu ai timp sa te documentezi pentru ce specializare sa te programezi?
Nu-i nimic: lasa-ne cateva informatii despre tine si unul din consultantii nostri te va ghida spre ce ai nevoie.